BNR: Balanța de plăți și datoria externă – februarie 2017
În perioada ianuarie-februarie 2017, contul curent al balanței de plăți a înregistrat un excedent de 204 milioane euro, comparativ cu un deficit de 139 milioane euro în perioada ianuarie-februarie 2016, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR). În structură, balanța bunurilor a consemnat un deficit mai mare cu 243 milioane euro, balanța serviciilor și balanța veniturilor secundare s-au încheiat cu excedente mai mici cu 90 milioane euro, respectiv cu 50 milioane euro, iar balanța veniturilor primare a devenit excedentară.
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc