MAI propune modificarea unor reglementări privind privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români
Se au în vedere, între altele, modificarea valabilității cărților de identitate pentru anumite categorii de persoane, precum și eliminarea informațiilor privind locul nașterii titularului înscrise pe actele de identitate Ministerul Afacerilor Interne (MAI) propune, printr-un proiect de OUG ...
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc