Principal și principialitate
Temele de un incontestabil interes public, tratate de mass-media, ar avea mult de câștigat sub aspect calitativ dacă, în toate „producțiile publicistice”, s-ar respecta și cerințele exprimării corecte. Primul exemplu se referă la intervenția unui participant la o dezbatere radiofonică: ...
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc