Calea dificilă a transformării dezideratelor în realități
Avem toate motivele să studiem cu atenție comunicatul Institutului Național de Statistică (INS) publicat la 5 decembrie a.c., referitor la evoluția produsului intern brut pe trimestrul al treilea și pe nouă luni din anul curent. În afară de reconfirmarea estimărilor-semnal, respectivul comunicat ...
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc