Google Translate va face traduceri audio în timp real pe Android
Google intenționează să adauge o nouă facilitate, în viitor, adică transcrierea în timp real a vorbirii, în aplicația Google Translate pentru Android. Funcția va permite utilizatorilor să înregistreze sunetul într-o limbă și să îl redea în timp real, transmite site-ul The Verge, citat ...
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc