10 ani de pensii private obligatorii în România
Pilonul II de Pensii împlinește un deceniu de existență în România. Potrivit unor statistici prezentate la evenimentul de marcare a acestei aniversări de Asociația pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR), la sfârșitul lunii septembrie 2017 existau 7 milioane de participanți la fondurile de pensii Pilon II, suma cumulată în conturile lor fiind de peste 38 de miliarde de lei, iar câștigul total fiind de circa 7 miliarde de lei.
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc