Economia României a crescut în primul trimestru cu 5,7%
Economia românească a crescut în primul trimestru al acestui an cu 5,7%, pe serie brută, față de aceeași perioadă din 2016, arată datele estimative publicate de Institutul Național de Statistică (INS), care depășesc sensibil prognozele analiștilor, informează News.ro. În 2016, economia românească a crescut cu 4,8%, cel mai înalt ritm de după 2008. În 2015, avansul a fost de 3,9%.
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc