ONRC: Aproape 9.600 de firme au fost radiate în primele două luni din 2021
Numărul firmelor radiate la nivel național a scăzut cu 4,67% în primele două luni din 2021, comparativ cu perioada similară a anului trecut, până la 9.583 radieri, conform statisticilor Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), citate de Agerpres. Cele mai multe radieri au fost înregistrate ...
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc