Muzeul Internațional al Spionajului de la Washington a fost redeschis
Muzeul Internațional al Spionajului de la Washington (SUA) s-a redeschis, după ce instituția privată a finalizat procesul de mutare și regândire a formulei de expunere într-o nouă clădire, potrivit The Washington Post, informează Mediafax. Instituția, fondată de un veteran din marina americană, ...
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc