Articole din numărul 9, 14-20 martie 2017

Rata anuală a inflației, 0,2% în februarie

Breviar statistic

Rata anuală a inflației a fost, în februarie 2017, 0,2%, aceasta fiind a doua lună de valori pozitive după 19 luni consecutive de niveluri negative, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS). În ianuarie, rata anuală a inflației a fost de 0,1%.

Nr. 9, 14-20 martie 2017


649.000 de români cu restanțe la bănci, în ianuarie

Breviar statistic

În prima lună a acestui an, numărul românilor cu restanțe la bănci și la instituții financiare nebancare (IFN) mai mari de 30 de zile a crescut cu 13.029 față de decembrie 2016, până la 648.873, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR), citate de News.ro.

Nr. 9, 14-20 martie 2017


Aproape jumătate dintre managerii din România sunt femei

Breviar statistic

România se clasează pe primele locuri, între statele membre UE, în ceea ce privește numărul femeilor ce ocupă funcții de conducere. Astfel, alături de Lituania și Ungaria, procentajul înregistrat în România este de 41%, acesta fiind devansat de cele consemnate în Estonia (42%), Irlanda (43%), Bulgaria și Polonia (44%).

Nr. 9, 14-20 martie 2017


ANCOM atrage atenția asupra roamingului în localitățile de graniță

Conectarea la era digitală

Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) atrage atenția utilizatorilor de telefonie și internet mobil care au serviciul de roaming activat că în anumite zone din țară, în apropiere de graniță, este posibil ca telefonul sau tableta să se conecteze automat la o rețea din țara vecină și să folosească serviciile de comunicații la tarife de roaming, plătind inclusiv pentru apelurile pe care le primesc.

Nr. 9, 14-20 martie 2017


România, locul 28 în Indicele economiei și societății digitale – DESI 2017

Conectarea la era digitală

Potrivit Indicelui economiei și societății digitale (DESI – Digital Economy and Society Index) pentru 2017, UE face progrese, însă decalajul dintre cei mai buni actori din sectorul digital și țările care înregistrează cele mai scăzute rezultate este încă foarte mare. Sunt necesare mai multe eforturi și investiții pentru a valorifica cât mai bine piața unică digitală. 

Nr. 9, 14-20 martie 2017


Raport al Băncii Mondiale: În România, mai puțin de 10% dintre societățile comerciale utilizează facilitățile cloud

Conectarea la era digitală

Țările din Uniunea Europeană (UE) trebuie să pună în aplicare politici menite să vină mai bine în sprijinul lucrătorilor care au nevoie să se adapteze noilor locuri de muncă create cu ajutorul internetului, în cazul în care doresc să evite sporirea gradului de inegalitate și de excluziune în regiune, se observă într-un raport al Băncii Mondiale.

Nr. 9, 14-20 martie 2017


Google și Levi’s vor lansa anul acesta o geacă inteligentă care permite controlarea gadgeturilor

Conectarea la era digitală

Google a anunțat că va lansa în toamnă o geacă inteligentă care va permite interacționarea cu anumite tipuri de gadgeturi, informează News.ro. Levi’s Commuter Trucker, geaca inteligentă rezultată din colaborarea celor de la Levi’s cu Google, are la bază o țesătură care conduce impulsurile electromagnetice și permite, astfel, ca anumite funcții ale gadgeturilor să fie accesate prin intermediul gecii.

Nr. 9, 14-20 martie 2017


Lucrările lui Constantin Brâncuși, expuse la Muzeul Guggenheim din New York

Roza vânturilor

Muzeul Guggenheim din New York va prezenta, în perioada 17 martie 2017 – 3 ianuarie 2018, opere ale lui Constantin Brâncuși aflate în colecțiile sale și inaccesibile până acum publicului, informează Institutul Cultural Român, printr-un comunicat. Opt dintre sculpturile revoluționare ale celebrului artist, executate în lemn și marmură, vor fi incluse într-o expoziție a colecției permanente a muzeului, într-un proiect susținut de reprezentanța locală a ICR.

Nr. 9, 14-20 martie 2017



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.