DRPCIV: Scădere de 14,5% a înmatriculărilor de autoturisme noi în România, în primele patru luni
Înmatriculările de autoturisme noi au scăzut în România cu 14,5%, în primele patru luni ale anului în curs, comparativ cu aceeași perioadă din 2020, până la un volum de 27.624 de unități, arată datele Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), citate ...
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc