Articole din numărul 7, 10-16 mai 2016

„Gestionarea eficientă a raporturilor dintre continuitate și schimbare, «motor» al dezvoltării economice și sociale”

Cariere. Drumul spre performanță

Alexandra Rizea

Interviu cu Gabriela Anghel, expert contabil, președintele Filialei CECCAR Dâmbovița: „Pentru mine, contabilitatea este, în primul rând, o pasiune și apoi o ocupație. După ce am absolvit Facultatea de Științe Economice, specializarea Contabilitate și informatică de gestiune, în anul 2002, am avut mai multe interviuri, dar fără succes. Știm cu toții că începutul de drum este greu, așa că am fost nevoită să accept un prim post de casier la o instituție publică”.

Nr. 7, 10-16 mai 2016


CRG Nexia EXPERT – Premiul special al anului 2015 în Topul local al celor mai bune societăți membre CECCAR, filiala Constanța

Cariere. Drumul spre performanță

CRG Nexia Expert SRL oferă servicii integrate de contabilitate, audit, consultanță fiscală și consultanță în afaceri. Din anul 2004, compania a devenit membră a Nexia International, o importantă rețea de contabilitate și consultanță, înființată în Anglia în anul 1971 și poziționată în prezent, conform International Accounting Bulletin, în Top 10 rețele internaționale.

Nr. 7, 10-16 mai 2016


Două vești bune, la începutul lunii mai

Fonduri europene

Alexandru Paru

Cea dintâi vizează trecutul, respectiv progresele realizate de autoritățile române cu privire la deblocarea întreruperii plăților de la Comisia Europeană pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013. În urma întâlnirii din 3 mai, care a avut loc la sediul Ministerului Fondurilor Europene, și a misiunii comune derulate de Autoritatea de Audit și Comisia Europeană, s-a constatat un progres în ceea ce privește rata de eroare preliminară pentru aplicația transmisă în 31 decembrie 2015 la Comisia Europeană (valoare de 167,9 milioane de euro).

Nr. 7, 10-16 mai 2016


Atelier Digital pentru studenți și antreprenori

Conectarea la era digitală

În completarea scurtei informații publicate la rubrica Telex, precizăm că platforma online gratuită lansată recent de Google (care oferă tinerilor pregătire în domeniul marketingului digital și în dezvoltarea afacerii cu ajutorul Internetului) are următoarea adresă: atelieruldigital.withgoogle.com. Este vorba despre un demers inițiat în contextul în care nevoia de competențe digitale este una dintre cele mai mari provocări ale Uniunii Europene și ale Europei Centrale și de Est în particular.

Nr. 7, 10-16 mai 2016


Noutăți legislative 25 aprilie – 6 mai 2016

Curier legislativ

În perioada 25 aprilie – 6 mai 2016 au fost publicate în Monitorul Oficial o serie de acte normative de interes: Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 1.193 din 13 aprilie 2016 pentru aprobarea normelor tehnice de aplicare a măsurilor tranzitorii referitoare la solicitarea, emiterea și monitorizarea utilizării deciziilor privind informațiile tarifare obligatorii în România (Monitorul Oficial nr. 314/25.04.2016)

Nr. 7, 10-16 mai 2016


Proiecte normative aflate în dezbatere publică

Curier legislativ

O serie de proiecte de acte normative de interes pentru profesioniștii contabili se află în dezbatere publică pe site-urile ministerelor de resort: Hotărâre a Guvernului pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 294/2015 privind aprobarea Programului național de cadastru și carte funciară 2015-2023.

Nr. 7, 10-16 mai 2016


În martie, șomajul, relativ staționar

Breviar statistic

Rata șomajului în martie 2016 a înregistrat o valoare mai mică cu 0,1 puncte procentuale față de cea înregistrată în luna anterioară (6,5%). Numărul șomerilor (în vârstă de 15‐74 de ani) estimat pentru luna martie din anul curent este de 592.000 de persoane, în scădere atât față de februarie (597.000 de persoane), cât și față de aceeași lună a anului anterior (613.000 de persoane).

Nr. 7, 10-16 mai 2016


Continuă procesul de concentrare a întreprinderilor

Breviar statistic

În România, în 2014 au fost identificate 51.484 de grupuri de întreprinderi, din care 5.325 grupuri de întreprinderi rezidente și 46.159 grupuri de întreprinderi multinaționale (106 controlate din interior, respectiv 46.053 controlate din străinătate). În 2014, din totalul grupurilor de întreprinderi identificate în România, aproximativ 10% erau rezidente, 90% dintre acestea fiind constituite din două sau trei întreprinderi.

Nr. 7, 10-16 mai 2016



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.