„Festivalul Internațional de Film București”
Festivalul Internațional de Film București, una dintre cele mai longevive competiții de lungmetraj din Capitală, se va desfășura între 18 și 23 aprilie, la Institutul Francez (Cinema „Elvira Popescu”) și Muzeul Țăranului Român (Cinema Muzeul Țăranului), unde vor avea loc evenimente speciale dedicate copiilor și adulților: proiecții în premieră în România, gale, „workshop-uri”, „masterclasses” etc.
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc