Proiectul Viitor pentru studenți!: Alege cariera care ți se potrivește!
Cariere. Drumul spre performanță
95% dintre angajații români lucrează în domenii cu totul diferite de cele la care visau atunci când erau copii, arată un sondaj realizat pe platforma de recrutare BestJobs. Potrivit cercetării, alegerile respondenților în ceea ce privește viitoarea carieră au fost influențate de maturizare (55%), de parcursul educațional (36%) și de părinți (9%)...
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc