ANRE: Producția internă de gaze va depăși consumul, în iunie
Producția internă de gaze a României va fi mai mare decât consumul în luna iunie, prin urmare nu va fi nevoie de importuri de gaze, se arată într-un document al Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). Estimările ANRE arată că, în luna iunie, consumul total de gaze al țării se va ridica la 6,2 milioane MWh, în timp ce producția internă curentă va fi de 8,6 milioane MWh.
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru