Cuvinte cheie » cor

Ministerul Energiei dă undă verde gazoductului BRUA, care ar trebui finalizat în 2019

Sub lupa actualității

Ministerul Energiei a anunțat că a emis autorizația de construire pentru gazoductul BRUA, un nou coridor european de transport al gazelor naturale care va interconecta Bulgaria, România, Ungaria și Austria. Ministrul Energiei, Toma Petcu, susține că proiectul era în blocaj și exista riscul întârzierii lucrărilor, dar și posibilitatea de a pierde finanțarea europenă de aproape 180 milioane euro.

1 ianuarie 1970


Studiu EY: Vânzările de active vor crește la nivel global în 2017

Sub lupa actualității

Contextul politic și de business impredictibil, precum și schimbările legislative din zona reglementărilor sunt principalele motive care îndeamnă companiile să-și vândă activele neesențiale, în funcție de amprenta lor geografică, conform studiului EY 2017 Global Corporate Divestment Study.

1 ianuarie 1970


Corina Crețu: Președintele Comisiei Europene ar putea veni în România în prima jumătate a acestui an

Sub lupa actualității

Comisarul european pentru politică regională, Corina Crețu, a anunțat astăzi, la București, că, potrivit informațiilor sale, președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, ar putea veni în România până la jumătatea anului pentru a marca zece ani de la aderarea țării noastre la Uniunea Europeană, informează News.ro.

1 ianuarie 1970


G7 și băncile centrale, dispuse să acționeze în privința epidemiei de coronavirus, inclusiv prin măsuri fiscale

Sub lupa actualității

Teodor Brateș

Țările din G7, care grupează economiile cele mai dezvoltate, și băncile lor centrale, au reafirmat angajamentul de a utiliza toate instrumentele adecvate, inclusiv de a adopta măsuri fiscale, pentru a face față riscurilor legate de expansiunea la nivel mondial a coronavirusului, relatează agenția ...

1 ianuarie 1970


BNR: Indicele de referință trimestrial pentru creditele acordate consumatorilor a coborât la 5,90% pe an

Sub lupa actualității

Indicele de referință pentru creditele consumatorilor (IRCC), reglementat de OUG nr. 19/2019, este de 5,90% pe an, în scădere față de cel publicat în urmă cu trei luni, de 5,97% pe an, conform datelor publicate de Banca Națională a României (BNR), informează Agerpres. Indicele este calculat ...

1 ianuarie 1970


Adrian Tănase (BVB): Sperăm că piața de obligațiuni corporate va deveni mult mai activă

Sub lupa actualității

Programul "Investor Relations and Liquidity Support" inițiat de BERD și BVB vine să completeze ceea ce facem deja pentru sporirea lichidității Bursei de Valori București, a afirmat Adrian Tănase, director general al BVB, citat de Agerpres. "Sperăm că piața de obligațiuni corporate va deveni ...

1 ianuarie 1970


ANAF derulează un program de conformare voluntară în domeniul serviciilor de înfrumusețare

Sub lupa actualității

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) informează că derulează, la nivel național, începând din luna martie a.c., un program de conformare referitor la veniturile realizate de persoanele fizice care prestează activități de înfrumusețare/întreținere corporală, continuând astfel ...

1 ianuarie 1970


ANAF a publicat un Ghid dedicat persoanelor fizice care realizează venituri din prestarea unor activități de înfrumusețare corporală

Sub lupa actualității

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat un Ghid privind tratamentul fiscal aplicabil veniturilor obținute de persoanele fizice din prestarea unor activități de înfrumusețare corporală. Documentul este disponibil pe portalul instituției, în secțiunea Asistență Contribuabili/Servicii ...

1 ianuarie 1970



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.