Brexit: Parlamentul European a adoptat condiții-cheie pentru a aproba Acordul de ieșire a Marii Britanii din UE
Parlamentul European (PE) a adoptat, cu o largă majoritate, o rezoluție în care sunt prezentate oficial principiile și condițiile-cheie ale PE pentru a aproba acordul de retragere din UE a Marii Britanii. Un astfel de acord la sfârșitul negocierilor va avea nevoie de aprobarea Legislativului european.
Festivalul Cărților Deschise, o fereastră spre fascinanta lume a cunoașterii
De 1 și 8 Martie „un cântec, un zâmbet, o floare” oferite mamelor, soțiilor, prietenelor, colegelor noastre
Arta Thaliei – de la viață pe scenă și de la scenă la publicul larg
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale