Prestigioasa competiție internațională Energy Globe Award organizată, în premieră, în România
Energy Globe Award (EGA), cea mai importantă competiție la nivel internațional din domeniul eficienței energetice și protejării mediului înconjurător, cu o tradiție de aproape două decenii, este organizată în România, în premieră începând cu acest an, de către compania E.ON.
Festivalul Cărților Deschise, o fereastră spre fascinanta lume a cunoașterii
De 1 și 8 Martie „un cântec, un zâmbet, o floare” oferite mamelor, soțiilor, prietenelor, colegelor noastre
Arta Thaliei – de la viață pe scenă și de la scenă la publicul larg
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale