Articole recomandate

Patru noi programe de sprijin pentru întreprinderile mici și mijlocii

Întreprinderile mici și mijlocii, prezent și viitor

Guvernul a aprobat un memorandum privind susținerea a încă patru scheme de ajutor de minimis pentru programele de încurajare și de stimulare a înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii din cele zece programe naționale adresate antreprenorilor în anul 2016. Cele patru scheme de minimis sunt concepute ca programe multianuale până în anul 2020 cu finanțare de la bugetul de stat, iar selecția beneficiarilor se face prin înscriere anuală, în limita bugetului alocat fiecărui program, prin legea bugetului de stat.

Nr. 12, 14-20 iunie 2016


MFE: 373 milioane de euro pentru investiții în termoficare, energie electrică și gaze

Fonduri europene

Ministerul Fondurilor Europene (MFE) anunță că a finalizat ghidurile de proiect și lansează apeluri care fac posibilă dezvoltarea, cu fonduri europene, a infrastructurii de termoficare și de transport al energiei electrice și al gazelor naturale, începând cu 2016. Bugetul total este de 373 de milioane de euro, dintre care 187 de milioane de euro sunt destinați Capitalei.

Nr. 12, 14-20 iunie 2016


Controlul costurilor

Fonduri europene

Alexandru Paru

Ghidul nostru de bune practici continuă cu o regulă care a ajuns să fie integrată chiar în legislația specifică fondurilor europene ce privește: Controlul costurilor. HG nr. 399/2015 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operațiunilor finanțate prin Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european și Fondul de coeziune 2014-2020 prevede în mod expres ca orice cheltuială efectuată „să fie rezonabilă și necesară realizării operațiunii”.

Nr. 12, 14-20 iunie 2016


Comisia Europeană: Raportul de convergență, ediția 2016

Direct de la sursă

Raportul de convergență din 2016, publicat săptămâna trecută de Comisia Europeană (CE), evaluează progresele înregistrate de cele șapte state membre UE care s-au angajat din punct de vedere juridic să adopte moneda euro: Bulgaria, Croația, Polonia, Republica Cehă, România, Suedia și Ungaria. Raportul se bazează pe criteriile de convergență, denumite și „criteriile de la Maastricht”, care sunt prevăzute în Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE).

Nr. 12, 14-20 iunie 2016


Semnal de alarmă: deteriorarea balanței comerciale a României

Revista presei economice

După publicarea datelor INS referitoare la evoluția comerțului extern al României, în presa economică au apărut numeroase comentarii care reprezintă un veritabil semnal de alarmă. Într-o manieră lipsită de echivoc, în ziarul Bursa din 10 iunie a.c., secretarul general al Asociației Naționale a Exportatorilor și Importatorilor din România (ANEIR), Mihai Ionescu, a caracterizat drept „dramatică” situația la care s-a ajuns, respectiv creșterea deficitului balanței comerciale la peste 2,8 miliarde de euro în primele patru luni ale anului în curs (mai mult cu 37% față de perioada similară a anului trecut).

Nr. 12, 14-20 iunie 2016


Temele erei digitale în centrul atenției

În pregătirea celui de-al XXI-lea Congres al profesiei contabile

Cum este firesc, pregătirea unei reuniuni de importanța și anvergura Congresului Profesiei Contabile implică numeroase demersuri teoretice și practice. Dată fiind tema centrală a apropiatului Congres, continuăm să prezentăm aspecte care vizează orientarea dezbaterilor spre elementele care definesc nu numai prezentul, ci configurează viitorul, cel puțin cel apropiat. Este motivul principal pentru care – în acest număr al revistei – supunem atenției celor interesați un foarte recent document al autorităților de la Bruxelles.

Nr. 11, 7-13 iunie 2016


InfoMatrix

În pregătirea celui de-al XXI-lea Congres al profesiei contabile

Nadia Marinescu

În domeniul IT, provocările și oportunitățile au aparținut, zilele trecute, celor mai tineri reprezentanți ai săi: la InfoMatrix, elevi și studenți din România și de peste hotare și-au prezentat proiectele îndrăznețe în cadrul fazei finale a evenimentului, desfășurată la București la sfârșitul lunii mai. InfoMatrix este o competiție internațională de proiecte informatice, ajunsă în prezent la a XIV-a ediție.

Nr. 11, 7-13 iunie 2016


„Ne călăuzim continuu după comandamentele fundamentale ale profesiei noastre: educația, etica și calitatea serviciilor”

Cariere. Drumul spre performanță

Alexandra Rizea

Interviu cu ec. Marcel Gheorghe Bulinschi, președintele Filialei CECCAR Bacău: „Vă mulțumesc pentru invitația pe care mi-ați adresat-o de a acorda, la rândul meu, un interviu pentru noua publicație CECCAR Business Magazine, fiecare număr al acesteia constituind pentru noi, toți, o bogată sursă de informare și, deopotrivă, de exprimare a punctelor de vedere care privesc teme de o mare importanță”.

Nr. 11, 7-13 iunie 2016



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.