Articole recomandate

Provocări în accesarea fondurilor europene în baza directivelor UE și a legislației naționale

Expertiza și auditul afacerilor

Daniel Drăguț, Valentin Burcă

Întreprinzătorul român, dornic să acceseze fonduri europene în vederea finanțării afa­­­cerilor sale, ar trebui să cunoască, la fel ca la contractarea unui credit, atât condi­țiile de creditare, cât și detaliile privind finanțatorul. Prin urmare, în acest articol vom pre­­zenta o scurtă istorie a Uniunii Europene, urmată de o descriere a pârghiilor pe ca­re aceasta le folosește în realizarea obiectivelor sale, încheind cu câteva as­pec­te ge­­ne­­ra­le privind contabilizarea proiectelor europene în concordanță cu le­gis­­lația națională.

Nr. 44, 21-27 nov. 2017


CECCAR Bihor: Dezbateri cu reprezentanți ai AJFP

Agenda CECCAR

Membri și stagiari ai Filialei CECCAR Bihor au participat, miercuri, 8 noiembrie a.c., la o întâlnire profesională pe teme de fiscalitate cu reprezentanți ai Administrației Județene a Finanțelor Publice. Peste 100 de experți contabili și contabili autorizați au discutat cu Magdalena Berce, șeful Biroului Asistență contribuabili – AJFP Bihor, noutățile legislative din domeniile financiar-contabil și fiscal. 

Nr. 43, 14-20 nov. 2017


CECCAR Ialomița: Expertiza contabilă, prezent și viitor

Agenda CECCAR

La Ialomița a avut loc, miercuri, 8 noiembrie a.c., întâlnirea semestrială a membrilor Grupului Experților Judiciari (GEJ), la care au participat și principalii beneficiari ai lucrărilor de expertiză contabilă judiciară. Ion Toma, președintele Tribunalului Ialomița, și Marioara Florin, comisar-șef – Serviciul de combatere a criminalității economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean, au fost prezenți la reuniune, cu tema Expertiza contabilă, prezent și viitor, prilej cu care au fost discutate aspecte referitoare la desfășurarea activității de expertiză contabilă judiciară. 

Nr. 43, 14-20 nov. 2017


Simpozionul Profesionistul contabil, prezență activă în peisajul economic și în viața comunității locale, la Prahova

Agenda CECCAR

CECCAR Filiala Prahova organizează joi, 16 noiembrie a.c., în colaborare cu Camera de Comerț și Industrie (CCI) Prahova și Patronatul Întreprinderilor Mici și Mijlocii din județ, simpozionul Profesionistul contabil, prezență activă în peisajul economic și în viața comunității locale. Antreprenori, reprezentanți ai Camerei de Comerț și Industrie, ai Oficiului Teritorial pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și Cooperație Ploiești, oficialități publice locale vor participa la eveniment. 

Nr. 43, 14-20 nov. 2017


CECCAR Prahova, partener al unor evenimente desfășurate pe plan local

Agenda CECCAR

Filiala Prahova a Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România a participat, în calitate de partener, la două evenimente desfășurate recent pe plan local, sesiunea națională de comunicări științifice studențești Economia și societatea digitală și Gala Topul firmelor prahovene, eveniment aflat la a XXIV-a ediție. Sesiunea națională Economia și societatea digitală, organizată de Facultatea de Științe Economice a Universității Petrol-Gaze din județ, s-a desfășurat ca parte a proiectului aniversar 25 de ani de învățământ economic universitar la UPG din Ploiești.

Nr. 43, 14-20 nov. 2017


Modificări și completări la reglementările privind impozitul pentru IMM-uri, impozitul pe venit și contribuțiile sociale

Prim-plan decizional

Ordonanța de urgență pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal (nr. 79/2017) a fost publicată în Monitorul Oficial. Principalele prevederi sunt următoarele: în domeniul impozitării societăților, actul normativ revizuiește sistemul de impunere a microîntreprinderilor, astfel încât vor beneficia de impozit de 1% pe veniturile realizate și IMM-urile care realizează venituri de la 500.000 la 1.000.000 euro și care în prezent plătesc impozit de 16% pe profit.

Nr. 43, 14-20 nov. 2017


Rolul profesiei contabile și al contabilității în creșterea gradului de conformare fiscală și reducerea evaziunii fiscale

Rolul profesiei contabile și al contabilității în creșterea gradului de conformare fiscală și reducerea evaziunii fiscale

Expertiza și auditul afacerilor

Robert Aurelian Șova, CECCAR, Adriana Florina Popa

Complexitățile strategice și operaționale din prezent impun un dialog continuu cu investitorii, autoritățile fiscale, clienții, furnizorii și angajații. Informația contabilă este destinată tuturor părților interesate, fapt ce impune ca aceasta să fie imparțială. Raportarea rezultatelor obținute constituie un element-cheie în construirea, susținerea și perfecționarea continuă a participării partenerilor interesați.

Nr. 43, 14-20 nov. 2017


Tratamentul fiscal și contabil al cheltuielilor de cercetare-dezvoltare

Expertiza și auditul afacerilor

Cristian Marinescu

Dată fiind creșterea din ultimii ani a cheltuielilor de cercetare-dezvoltare ca pondere în produsul intern brut, considerăm utilă prezentarea modului de reglementare în legislația națională a acestui tip de cheltuieli, evidențiind tratamentul fiscal și contabil al acestora.

Nr. 43, 14-20 nov. 2017



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.