Aspecte privind diferențele de curs valutar în cadrul unei instituții financiare nebancare
Expertiza și auditul afacerilor
Acest articol are ca subiect cursul de schimb valutar, mai precis, prezintă o parte dintre cauzele apariției diferențelor de curs valutar. Studiul se realizează treptat, inițial punându-se accentul pe semnificația și tipologia cursului de schimb, iar ulterior, pe redarea cauzelor existenței diferențelor de curs valutar și analiza legislației care prevede impactul fiscal al acestora. În partea practică a articolului exemplificăm prin intermediul unui studiu de caz consecințele diferențelor de curs valutar apărute în derularea activității unei instituții financiare nebancare și metoda aleasă de aceasta pentru a atenua efectele negative care decurg din fluctuație.
De 1 și 8 Martie „un cântec, un zâmbet, o floare” oferite mamelor, soțiilor, prietenelor, colegelor noastre
Arta Thaliei – de la viață pe scenă și de la scenă la publicul larg
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni