Articole recomandate

Tratamentul cheltuielilor nedeductibile la calculul impozitului pe profit în noul Cod fiscal

Expertiza și auditul afacerilor

Nicu Popa

Noul Cod fiscal a adus numeroase modificări legislației fiscale din România, toate titlurile fiind afectate. Dintre acestea, supunem analizei titlul II – Impozitul pe profit, o importanță deosebită în cadrul acestuia acordând-o modificărilor aduse în ceea ce privește deductibilitatea cheltuielilor. Codul fiscal aprobat prin Legea nr. 227/2015 păstrează, așa cum era și normal, categoriile de cheltuieli (deductibile, cu deductibilitate limitată și nedeductibile), dar a adus numeroase modificări fiecăreia dintre ele.

Nr. 16-17, 19 iulie - 1 august 2016


Încurajarea afacerilor în mediul rural

Întreprinderile mici și mijlocii, prezent și viitor

Alexandru Paru

Mă voi referi în cele ce urmează la Programul național multianual pentru înființarea și dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii în mediul rural. Alocarea financiară de la bugetul de stat în acest program este de 25.900.000 lei, ceea ce permite susținerea a 207 beneficiari. Obiectivul principal îl constituie stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii în mediul rural, implementat în conformitate cu prevederile Legii nr. 346/2004, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale HG nr. 957/2015.

Nr. 16-17, 19 iulie - 1 august 2016


Legislație comentată

Curier legislativ

CECCAR, Radu Ciobanu

Sursa: Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 583 din 26 aprilie 2016 pentru aprobarea formularisticii prevăzute de art. 230 și 232 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, publicat în Monitorul Oficial nr. 355/10.05.2016: Prin acest ordin se aprobă formularistica prevăzută de art. 230, referitor la coroborarea pre­vederilor Codului fiscal cu cele ale convențiilor de evitare a dublei impuneri și ale legisla­ției Uniunii Europene, și art. 232, privind certificatele de atestare a impozitului plătit de nere­zi­denți, din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.

Nr. 16-17, 19 iulie - 1 august 2016


Istoria de lângă noi; leacuri contra uitării (XIII)

2016 - 95 de ani de existență a CECCAR

De-a lungul „serialului” nostru am trecut în revistă congresele Corpului contabililor români din perioada interbelică și am marcat intensa activitate internațională, cu ecourile ei în rândurile organizațiilor profesionale de profil din întreaga lume. Prezentările cronologice au ajuns, astfel, în anul 1933, an care a marcat finalul celei mai mari crize economico-financiare globale. Cum este firesc, consecințele și învățămintele perioadei 1929-1933 s-au situat în centrul atenției reuniunilor mondiale care au urmat.

Nr. 14-15, 5-18 iulie 2016


Sibiu: Întâlnire a președinților Filialelor CECCAR și ședința Consiliului Superior CECCAR lărgit

Agenda CECCAR

În zilele de 7-8 iulie a.c. se vor desfășura la Sibiu (Hotel IBIS) întâlnirea președinților Filialelor CECCAR și o ședință a Consiliului Superior CECCAR lărgit. Vor fi examinate, cu acest prilej, teme de o deosebită importanță, precum: gestiunea financiar contabilă la nivelul CECCAR; îmbunătățirea sistemului de guvernanță al CECCAR; îmbunătățirea serviciilor oferite membrilor CECCAR; repoziționarea CEBE în relația cu CECCAR; măsuri pentru dezvoltarea CECCAR și a profesiei de expert contabil.

Nr. 14-15, 5-18 iulie 2016


Valorificarea informațiilor financiar-contabile în luarea deciziilor manageriale din entitățile agricole. Studiu empiric

Expertiza și auditul afacerilor

Partenie Dumbravă, Radu Vlad Bercean

În cadrul acestui studiu ne propunem să pre­zen­­tăm modul în care sunt valorificate informațiile financiar-contabile din entitățile agricole românești. În acest context, pe baza cercetării empirice realizate, am identificat impactul unor factori asupra sis­te­mului financiar-contabil, punând în același timp în evidență și semnificația informației finan­ciar-con­tabile în luarea deciziilor manageriale din aceste en­tități.

Nr. 14-15, 5-18 iulie 2016


Programe destinate întreprinderilor mici și mijlocii

Fonduri europene

Alexandru Paru

În continuarea demersului nostru de a sprijini membrii CECCAR, IMM-urile, precum și alte organizații interesate de identificarea și accesul la finanțări nerambursabile, vom aduce în atenția cititorilor programe destinate întreprinderilor mici și mijlocii. IMM-urile reprezintă principalul motor al economiei, iar susținerea acestora reprezintă o decizie fundamentală în procesul de creștere economică a României, cu atât mai mult cu cât, la ora actuală, proiectele produc o treime din cifra de afaceri a IMM-urilor, ceea ce înseamnă, dacă ne raportăm la Uniunea Europeană, a cincea parte din totalul producției anuale.

Nr. 14-15, 5-18 iulie 2016


Istoria de lângă noi; leacuri contra uitării (XII)

2016 - 95 de ani de existență a CECCAR

După ce, în numerele precedente, am conturat o imagine de ansamblu a participărilor românești la manifestările internaționale ale profesioniștilor contabili, ne propunem să trecem în revistă, ceva mai pe larg, congresele desfășurate în perioada interbelică. Vom începe cu al II-lea Congres, cel care a avut loc în 1926, cu precizarea că „numerotarea” unor astfel de reuniuni a început cu anul 1904, când s-a desfășurat, la Saint Louis (SUA), prima reuniune mondială a experților contabili.

Nr. 13, 21 iunie - 4 iulie 2016



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.