Program de încurajare și dezvoltare a spiritului antreprenorial
Întreprinderile mici și mijlocii, prezent și viitor
Executivul a aprobat ordonanța de urgență pentru stimularea înființării de noi întreprinderi mici și mijlocii, program care încurajează dezvoltarea spiritului antreprenorial. Prin Start-up Nation – Romania se acordă ajutor de minimis în sumă maximă de 200.000 lei/beneficiar, reprezentând 100% din valoarea cheltuielilor eligibile, unui număr maxim estimat de 10.000 de întreprinderi mici și mijlocii.
Festivalul Cărților Deschise, o fereastră spre fascinanta lume a cunoașterii
De 1 și 8 Martie „un cântec, un zâmbet, o floare” oferite mamelor, soțiilor, prietenelor, colegelor noastre
Arta Thaliei – de la viață pe scenă și de la scenă la publicul larg
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale