Claritatea este politeţea omului inteligent. Jules Rénard
Reţinem – şi în numărul de faţă al publicaţiei noastre – câteva paradoxuri care fac trimitere şi la conotaţia etică a relaţiilor de muncă. Astfel, Paul Valéry (1871 – 1945) spunea, între altele: „Mă îmbogăţeşte doar cel care mă face să văd cu totul altfel ceea ce văd în fiecare zi”; „Analiza este uneori mijlocul prin care detaliile te împiedică să vezi ansamblul”; „Modestia începe acolo când spui despre rezultatele muncii tale că «sunt prea bune pentru a fi făcut de mine»”; „Slăbiciunea forţei e de a nu crede decât în forţă”. Şi încă un paradox, de data aceasta concluziv: „Conştiinţa domneşte, dar nu guvernează”.
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial