Cuvinte cheie » por

Deficitul comercial în primele 11 luni ale anului trecut, 8,77 miliarde de euro

Sub lupa actualității

Exporturile de mărfuri românești au accelerat puternic în penultima lună a anului trecut, înregistrând un avans de 11,7% comparativ cu aceeași lună din 2015, până la un nivel-record de 5,3 miliarde de euro, evoluție similară cu cea a importurilor, care au urcat cu 11,6% (la 6,17 miliarde de euro), arată datele preliminare publicate astăzi de Institutul Național de Statistică (INS).

1 ianuarie 1970


ESOP: Dezvoltatorii au finalizat anul trecut o suprafață triplă de birouri față de 2015

Sub lupa actualității

Anul 2017 urmează a fi unul cel puțin la fel de bun ca 2016, atât ca volum de tranzacții de spații de birouri, cât și ca livrări de clădiri noi, în condițiile în care va fi păstrat un climat economic stabil, potrivit unui studiu al companiei de consultanță Esop, care mai arată că anul 2016 a marcat o triplare a ofertei de spații noi, cu peste 280.000 de metri pătrați.

1 ianuarie 1970


Tarom a înregistrat o creștere de 1% a numărului de pasageri în 2016

Sub lupa actualității

Compania de stat Tarom a înregistrat o creștere de 1% a numărului de pasageri în 2016, până la 2,41 milioane, potrivit datelor transmise la solicitarea News.ro, și a coborât pe locul trei în topul liniilor aeriene, fiind depășită de Blue Air, care a anunțat un avans de 80% al numărului de pasageri în 2016, și de liderul pieței, compania ungară Wizz Air, care a consemnat un ritm de creștere de peste 80%, până la 3,59 milioane de pasageri. 

1 ianuarie 1970


Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat: Prima ședință a Consiliului de Export

Sub lupa actualității

La Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat a avut loc prima ședință a Consiliului de Export, structură organizatorică la nivel național ce are ca obiectiv armonizarea strategiilor sectoriale, intersectoriale și regionale cu Strategia Națională de Export, precum și stabilirea obiectivelor și priorităților în domeniul exportului.

1 ianuarie 1970


Noi bulevarde din Capitală vor avea benzi unice pentru transportul public

Sub lupa actualității

Primăria Municipiului București, prin direcțiile de specialitate, continuă proiectul privind crearea de noi benzi unice destinate transportului în comun. În acest sens, specialiștii din cadrul Municipalității și reprezentanții RATB au stabilit noile artere care vor avea benzi unice pentru transportul public.

1 ianuarie 1970


Raport MCV privind România: Tendința pozitivă în lupta anticorupție se menține; ridicarea MCV depinde de stabilitate

Sub lupa actualității

Alexandra Rizea

Tendința pozitivă a României și a românilor de a lupta împotriva corupției și de a apăra independența sistemului judiciar care a fost constatată în ultimii trei ani a continuat și în ultimul an, iar încheierea monitorizării depinde de rapiditatea cu care autoritățile române pot întreprinde măsurile rămase într-un mod ireversibil, care să nu pună sub semnul întrebării progresele înregistrate până în prezent, a declarat prim-vicepreședintele Comisiei Europene Frans Timmermans, la discutarea Raportului MCV privind România

1 ianuarie 1970


3 februarie: Open Forum – eveniment dedicat reprezentanților mediului antreprenorial inovativ

Sub lupa actualității

România, prin Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI), beneficiază de sprijinul oferit de Comisia Europeană, în baza instrumentului H2020 Policy Support Facility, pentru recomandări privind dezvoltarea ecosistemului de inovare și antreprenoriat.

1 ianuarie 1970


Aeroportul Internațional ”Avram Iancu” din Cluj va fi extins și modernizat

Sub lupa actualității

Consiliul Județean (CJ) Cluj a anunțat, astăzi, că au fost emise autorizațiile pentru construirea, la Aeroportul Internațional ”Avram Iancu” din Cluj, a unei platformei pentru staționarea aeronavelor și pentru modernizarea terminalului plecări.

1 ianuarie 1970



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.