Cum aplică sau explică societățile românești listate la bursă recomandările de bună guvernanță corporativă?
Expertiza și auditul afacerilor
Studiul de față își propune să prezinte principalele recomandări publicate de Bursa de Valori București în ceea ce privește principiile generale ale guvernanței corporative, precum și analiza gradului de conformitate a societăților listate cu acestea. Astfel, autorii au realizat un indice al guvernanței corporative pe trei niveluri cu ajutorul căruia să poată fi măsurat gradul de conformitate cu prevederile Codului de guvernanță publicat de BVB.
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial