ANAF rambursează TVA în valoare de peste 735 milioane lei, în august
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) rambursează, în luna august, TVA în valoare de peste 735 milioane lei, din care 44,01 milioane lei se compensează, iar 590,58 milioane de lei se restituie, potrivit unui comunicat al instituției. Plata efectivă a sumelor este programată în două tranșe: 11 august – 204,12 milioane lei și 31 august – 386,46 milioane lei.
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial