Direct de la sursă

MENCS: Propuneri pentru modificarea modalității de recunoaștere a diplomelor sau titlurilor academice obținute în străinătate

Direct de la sursă

Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice (MENCS) a supus consultării publice trei proiecte de metodologii privind recunoașterea automată de către universitățile acreditate din România a diplomelor de doctor, funcțiilor didactice și calității de conducător de doctorat obținute în străinătate.

Nr. 33, 15-21 noiembrie 2016


Toate unitățile administrative cu peste 10.000 de persoane vor trebui să aibă Planuri locale de locuire

Direct de la sursă

Strategia Națională a Locuirii (SNL) 2016-2030 s-a aflat în dezbatere publică la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP). Documentul prezintă intervențiile necesare în următorii ani pentru ca statul să poată asigura accesul la condiții de locuire adecvate pentru toate categoriile de persoane. Realizarea unei strategii are avantajul de a lucra planificat, coerent și unitar.

Nr. 33, 15-21 noiembrie 2016


Monitorul european al educației și formării 2016

Direct de la sursă

Ediția din acest an a Monitorului educației și formării, publicat de Comisia Europeană, evidențiază anumite progrese făcute de România în 2015. Totodată, raportul atrage atenția asupra ratei mari de părăsire timpurie a sistemelor de educație și formare și ponderii scăzute de absolvenți de studii superioare din România, dar și asupra nivelului scăzut al cheltuielilor publice destinate educației.

Nr. 33, 15-21 noiembrie 2016


MFP: Propuneri de modificare a Codurilor fiscal și de procedură fiscală, precum și a altor acte normative

Direct de la sursă

În urma consultărilor cu mediul de afaceri și cu asociațiile de profil, Ministerul Finanțelor Publice (MFP) propune un nou pachet de măsuri ce vizează modificări ale Codurilor fiscal și de procedură fiscală și ale altor acte normative. „Scopul este acela de simplificare a procedurilor atât pentru persoanele fizice, cât și pentru cele juridice, de susținere a mediului de afaceri, a procesului investițional, de eliminare a unor restricționări și inechități”, se precizează într-un comunicat al MFP.

Nr. 32, 8-14 noiembrie 2016


BNR menține dobânda-cheie la 1,75% pe an

Direct de la sursă

În ședința din 4 noiembrie 2016, Consiliul de administrație al Băncii Naționale a României (BNR) a hotărât următoarele: menținerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 1,75% pe an; gestionarea adecvată a lichidității din sistemul bancar; păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei și în valută ale instituțiilor de credit.

Nr. 32, 8-14 noiembrie 2016


Împrumut de 500 de milioane de euro de la BIRD pentru eficientizarea finanțelor publice și creșterea economică

Direct de la sursă

România va semna un acord de împrumut cu Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BIRD), în valoare de 500 de milioane de euro, potrivit unui memorandum discutat de Guvern. Acesta este al doilea împrumut pentru politici de dezvoltare privind eficientizarea finanțelor publice și creșterea economică (DPL 2), după cel de 750 de milioane de euro semnat în 2014.

Nr. 32, 8-14 noiembrie 2016


Tarifele de primă maxime pentru RCA, adoptate de Guvern

Direct de la sursă

La propunerea Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Guvernul a adoptat, printr-o hotărâre, tarifele de primă maxime ce urmează să fie aplicate de societățile de asigurare care practică asigurarea obligatorie civilă auto pentru prejudicii produse terțelor persoane prin accidente de vehicule și de tramvaie.

Nr. 32, 8-14 noiembrie 2016


Se va înființa Direcția Generală de Protecție Internă (DGPI)

Direct de la sursă

Direcția Generală de Protecție Internă (DGPI) se va înființa în subordinea Ministerului Afacerilor Interne (MAI) și va funcționa ca structură specializată cu atribuții în domeniul securității naționale, din aria de competență a acestui minister, potrivit unei ordonanțe de urgență adoptate de Guvern. DGPI va desfășura activități informativ-operative, exclusiv pe domeniul de competență al MAI, ceea ce va asigura departajarea de celelalte structuri cu atribuții în domeniul securității naționale.

Nr. 32, 8-14 noiembrie 2016



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.