A fost modificată Legea privind organizarea și desfășurarea referendumului
Executivul a modificat, prin ordonanță de urgență, Legea privind organizarea și desfășurarea referendumului astfel încât să poată fi organizate referendumuri locale odată cu alegerile locale și utilizând infrastructura pregătită pentru acest tip de scrutin. Demersul are ca scop eliminarea restricțiilor pe care le întâmpină în prezent autoritățile publice locale cu privire la organizarea referendumurilor locale în aceeași dată cu cea a alegerilor pentru primari și consilieri locali și județeni.
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național