Franța se așteaptă la o scădere cu 18% a producției de vin în 2024
Vremea nefavorabilă a afectat producția de vin a Franței, care, potrivit estimărilor publicate de Ministerul Agriculturii de la Paris, ar urma să se reducă până la 39,3 milioane hectolitri în acest an, cu 18% mai puțin decât cea de anul trecut, informează Reuters, preluată de Agerpres. Cifra ...
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial