A fost lansată ediția 2017 a concursului Destinații Europene de Excelență – EDEN
Proiectul Destinații Europene de Excelență – EDEN a fost lansat de Comisia Europeană în anul 2006 și urmărește creșterea vizibilității destinațiilor, creșterea conștientizării asupra diversității și calității ofertei turistice europene, reducerea sezonalității, stimularea dezvoltării turismului durabil, crearea unei rețele între destinații.
Festivalul Cărților Deschise, o fereastră spre fascinanta lume a cunoașterii
De 1 și 8 Martie „un cântec, un zâmbet, o floare” oferite mamelor, soțiilor, prietenelor, colegelor noastre
Arta Thaliei – de la viață pe scenă și de la scenă la publicul larg
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale