Va fi înființat Institutul de Cercetare pentru Artele Spectacolului, în subordinea Academiei Române

Va fi înființat Institutul de Cercetare pentru Artele Spectacolului, în subordinea Academiei Române

Numărul 21, 29 mai - 4 iun. 2024  »  Roza vânturilor

Executivul a decis, prin HG, înființarea Institutului de Cercetări pentru Artele Spectacolului (ICAS), care va funcționa în subordinea Academiei Române, ca instituție publică, cu personalitate juridică, și va finanțat integral din fonduri proprii.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, Institutul de Cercetări pentru Artele Spectacolului va fi primul astfel de institut din România și va contribui la dezvoltarea patrimoniului cultural și artistic al marilor festivaluri din țară, cu relevanță la nivel internațional, cum ar fi Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS). „În dialog cu marile instituții și artiști din lume, ICAS va contribui la configurarea unei cercetări academice, atât teoretice cât și practice, de lungă durată, care să comporte o dimensiune pluridisciplinară și interdisciplinară”, se menționează în comunicat.

Actul normativ adoptat creează condițiile și infrastructura necesare dezvoltării cercetării științifice în domeniile teatru și artele spectacolului, educație și pedagogie teatrală, management cultural, diplomație culturală, leadership cultural, arte vizuale. Cercetarea științifică din domeniul artelor spectacolului și educației artistice are la bază dimensiunea practică.

Proiectele de cercetare ale ICAS vor fi orientate înspre zona pluridisciplinară și interdisciplinară.

Printre activitățile pe care le poate desfășura ICAS se regăsesc: cercetări privind antropologia artelor spectacolului și a artei actorului; privind relația artelor spectacolului cu societatea; privind dramaturgia românească, în context internațional, prin organizarea de rezidențe de creație, în colaborare cu universități, teatre și institute de cercetare internațională; privind dramaturgia universală. De asemenea, studiul teatrului de limbă română, germană, maghiară, idiș din România; cercetări privind indexarea, digitalizarea și arhivarea documentelor proprii și în colaborare cu alte structuri similare de renume internațional; organizarea de sesiuni de comunicări științifice; organizarea de ateliere practice și cursuri de perfecționare în domeniile de cercetare, cu practicieni de renume internațional. Se va face cercetare aplicată privind studiile doctorale, prin intermediul Platformei Internaționale de Cercetare Doctorală în Artele Spectacolului și Management Cultural. De asemenea, cercetare aplicată privind spectacolele și evenimentele culturale ale Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, spectacole de teatru, muzică, dans, circ, spectacole de stradă, sesiuni de conferințe științifice, ateliere de cercetare a artelor spectacolului și publicații de specialitate ș.a.

Conducerea ICAS este asigurată de un director, care este numit, pe o perioadă de 4 ani, prin decizie a președintelui Academiei Române, ca urmare a unui concurs organizat conform Regulamentului pentru organizarea funcțiilor de conducere în unitățile de cercetare ale Academiei Române. În cadrul ICAS va funcționa și un Consiliu Științific.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.