Valabilitatea cardurilor pentru energie, prelungită până la 31 martie 2024
Telex » Știri 16 noiembrie 2023
Executivul a aprobat modificarea și completarea, prin ordonanță de urgență, a unor acte normative în domeniul fondurilor europene nerambursabile, fiind astfel clarificate aspecte de care depinde închiderea la termen a programelor aferente cadrului financiar 2014-2020, astfel încât să fie îndepliniți indicatorii de program și să se maximizeze absorbția fondurilor europene în valoare de peste 51 miliarde de euro pe care România le are la dispoziție prin aceste programe.
Măsurile adoptate vor permite României să închidă exercițiul financiar 2014-2020 cu o rată de absorbție de cel puțin 98%.
De asemenea, o modificare importantă aprobată vizează OUG nr. 166/2022 și vine în sprijinul persoanelor vulnerabile care beneficiază de compensarea temporară a facturilor la energie indiferent de tipul sursei de energie, măsură finanțată parțial din fonduri externe nerambursabile. Guvernul a decis să extindă până la 31 martie 2024 termenul până la care poate fi utilizat acest sprijin temporar aferent anului 2023, astfel încât beneficiarii acestei măsuri să facă față costurilor la energie și în această iarnă.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane