Valoare și performanță
Numărul 27-28, 28 iul. - 10 aug. 2021 » La început a fost cuvântul...
Incontestabil, mass-media reprezintă o sursă inepuizabilă de exemple care pledează în favoarea unei exprimări corecte, atât sub aspect lingvistic, cât și din punct de vedere logic. Întrucât vorbim despre presă, iată că, într-o revistă, a apărut următoarea formulă: „presa tipărită și mass-media au...”. Oare avem de-a face cu două elemente diferite? Nu cumva conceptul (noțiunea) de „mass-media” include și „presa tipărită”? Deseori, conjuncția „și”, atât de necesară fie și numai pentru cele mai diverse enumerări, se folosește inadecvat (să spunem doar așa).
Prezentăm, în continuare, pe scurt, alte exemple din ziare, reviste, emisiuni de televiziune și radio: „Legitim și necesar” (poate fi „legitim” ceea ce nu este „necesar”?); „personalități de valoare performante în domeniile...” (nu pot fi „personalități” cei fără „valoare”; însuși calificativul „personalitate” include „valoarea”, care, la rândul ei, este conferită, înainte de toate, de... „performanță”); „o varietate de contexte și împrejurări” (care ar fi deosebirea dintre cele două „elemente”? Niciuna); „Nu numai total, ci și exhaustiv” (la fel, este vorba despre sinonime); „laconic și succint” (idem).
Așadar, insuficienta cunoaștere a proprietății termenilor este, de foarte multe ori, cauza unor formulări deficitare apărute tocmai în domeniile de activitate menite să cultive limba română. Era să le spunem – „furați de peisaj” – „erori” și... „greșeli”. N-am spus-o, deoarece mesajul nostru a rămas deschis; cu puțină atenție, evităm derapaje lingvistice și logice, care nu au ce căuta într-o comunicare publică. (T.B.)
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc