Valoarea garanției pentru ambalaje ar putea fi de 50 de bani; consumatorii ar putea primi contravaloarea în numerar
Telex » Știri 22 octombrie 2020
Valoarea garanţiei pentru ambalaje ar putea fi de 50 de bani, decizia urmând a fi luată de Ministerul Mediului, iar consumatorii ar putea primi contravaloarea în numerar, a afirmat Julia Leferman, director general Asociaţia Berarii României, citată de Agerpres. „Există un studiu pe care l-a făcut public Ministerul Mediului şi care confirmă disponibilitatea consumatorului român de a întoarce aceste ambalaje la o valoare a garanţiei de 50 de bani pe ambalaj. Există un studiu pe care şi noi în cadrul Alianţei Producătorilor de Băuturi l-am făcut pentru a testa deopotrivă opiniile şi tendinţele consumatorilor şi vine ca o validare a acestui cuantum. Rămâne la dispoziţia Ministerului Mediului să decidă exact cuantumul acestei garanţii, dar punctul de pornire în acest moment este de 50 de bani, putând fi ajustat în viitor în funcţie de contextul economic şi la recomandarea operatorului de sistem. Pentru că operatorul acestui sistem, această companie privată (...) este cel care va putea să vină către minister şi către Guvern cu propunere de ajustare dacă situaţia în ansamblu la nivel economic o va solicita”, a declarat Julia Leferman, la conferinţa anuală a Asociaţiei Berarii României.
Potrivit acesteia, vor exista mai multe opţiuni prin care această garanţie va fi returnată consumatorului. „Din punctul de vedere al propunerii pe care noi am înaintat-o ministerului, nu trebuie să excludă opţiunea de returnare în numerar a garanţiei către consumator. La pachet cu aceasta pot exista şi alte modalităţi de plată. Colectarea se va putea face manual la magazinele mici sau la magazinele mai mari cu aparate automate. Acelea vor elibera un voucher. Voucherul respectiv poate fi folosit pentru achiziţii în magazin sau la casă pentru obţinerea numerarului corespondent valorii ambalajelor care au fost aduse în spaţiul magazinului”, a afirmat Julia Leferman.
Ministerul Mediului lucrează la un proiect de modificare a legislaţiei, astfel încât magazinele să perceapă o garanţie pentru ambalaje şi PET-uri, pentru a creşte cantităţile reciclate, a declarat, la jumătatea lunii iulie, ministrul Mediului, Costel Alexe, într-o conferinţă de specialitate. El s-a referit la un sistem de garanţii şi returnare. „Vrem ca fiecare dintre noi să-şi poată duce ambalajele goale exact din locul de unde au fost cumpărate, în supermarketuri sau alte spaţii special amenajate pentru acest lucru. De exemplu, atunci când vă cumpăraţi o sticlă de băuturi răcoritoare, acea sticlă să poate o garanţie simbolică pe care să o primească cetăţeanul român imediat ce a returnat ambalajul gol. Este mult mai simplu aşa”, a afirmat oficialul.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională