Valorile tichetelor de masă și tichetelor de creșă pentru semestrul II al acestui an, publicate în Monitorul Oficial
Telex » Știri 23 octombrie 2020
Valoarea maximă a tichetelor de masă, începând cu luna octombrie a.c., a fost stabilită la 20,01 lei, potrivit Ordinului comun al ministrului Finanţelor Publice şi ministrului Muncii şi Protecţiei Sociale nr. 2876/1452/2020, publicat în Monitorul Oficial nr. 978 din 23 octombrie 2020. Astfel, potrivit actului normativ, „pentru semestrul II al anului 2020, începând cu luna octombrie 2020, valoarea nominală a unui tichet de masă, stabilită conform prevederilor art. 33 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, aprobate prin HG nr. 1045/2018, nu poate depăşi cuantumul de 20,01 lei”. Această valoare se aplică şi pentru primele două luni ale semestrului I al anului 2021, respectiv februarie şi martie 2021.
Tot în Monitorul Oficial nr. nr. 978 din 23 octombrie 2020 a fost publicat şi Ordinului comun al ministrului Finanţelor Publice şi ministrului Muncii şi Protecţiei Sociale nr. 2810/1352/2020 privind stabilirea valorii sumei lunare indexate care se acordă sub formă de tichete de creşă pentru semestrul II al anului în curs. Astfel, actul normativ stipulează că, pentru semestrul II al anului 2020, începând cu luna octombrie, valoarea sumei lunare care se acordă sub formă de tichete de creşă, este de 470 lei. Aceeaşi valoare se aplică şi pentru primele două luni ale semestrului I al anului 2021, respectiv februarie şi martie 2021.
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național