Vânzările cu amănuntul au scăzut în UE, dar au crescut în România, în august

Vânzările cu amănuntul au scăzut în UE, dar au crescut în România, în august

Numărul 40, 12-18 oct. 2022  »  Breviar statistic

Vânzările cu amănuntul în Uniunea Europeană și zona euro au scăzut și în luna august, ceea ce arată o diminuare a cererii consumatorilor, precum și așteptările referitoare la o apropiată recesiune, transmite Reuters, preluată de Agerpres. Conform datelor publicate de Eurostat, vânzările cu amănuntul au scăzut cu 0,3% în zona euro și cu 0,2% în Uniunea Europeană, în luna august 2022 comparativ cu luna iulie. De asemenea, Eurostat a revizuit și datele pentru luna iulie, când vânzările cu amănuntul în zona euro au scăzut cu 0,4% comparativ cu luna precedentă, față de o creștere de 0,3% cât s-a anunțat inițial.

În rândul statelor membre, cele mai importante creșteri ale vânzărilor cu amănuntul de la o lună alta au fost înregistrate în Slovenia (7%), Luxemburg (3,8%) și Irlanda (3,5%). România se numără și ea printre țările membre unde vânzările cu amănuntul au crescut de la o lună la alta, cu un avans de 0,6%.

Eurostat subliniază că vânzările cu amănuntul în Uniunea Europeană au fost influențate de scăderea cu 0,6% a vânzărilor de produse alimentare, băuturi și țigări, în timp ce vânzările de de combustibili au crescut cu 2,9% de la o lună la alta.

În ritm anual, vânzările cu amănuntul au scăzut cu 2% în zona euro și cu 1,3% în Uniunea Europeană. În acest caz, vânzările cu amănuntul în România au înregistrat una dintre cele mai puternice creșteri din UE, cu un avans de 4,5%. În rândul statelor membre, România este devansată doar de Slovenia (31,8%), Polonia (8%) și Cipru (5,1%).

Și în acest caz, vânzările cu amănuntul în UE au fost influențate de scăderea cu 2,6% a vânzărilor de produse alimentare, băuturi și țigări, în timp vânzările de combustibili au crescut cu 5,5% în ritm anual.

Economiștii intervievați de Reuters se așteptau ca vânzările cu amănuntul în zona euro să scadă cu 0,4% de la o luna la alta și cu 1,7% în ritm anual.

Scăderea vânzărilor cu amănuntul, considerate drept un indicator al cererii de consum, conferă noi argumente analiștilor potrivit cărora zona euro ar putea intra în recesiune în trimestrele următoare, afectată de șocul prețurilor la energie creat de războiul din Ucraina.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.