Vânzările Dacia în Marea Britanie au scăzut cu peste 34% în iulie
Telex » Știri
6 august 2021
Vânzările de mașini noi în Marea Britanie au scăzut cu 29,5% luna trecută, la 123.296 vehicule, cel mai redus nivel înregistrat în iulie începând din 1998, din cauza deficitului de semiconductori și a creșterii numărului cazurilor de infectare, a anunțat Asociația Producătorilor și Comercianților de Automobile din Regatul Unit (SMMT), transmite Reuters, preluată de Agerpres. În iulie, Dacia a vândut 1.688 de vehicule pe piața britanică, în scădere cu 34,01% față de perioada similară din 2020, când a înmatriculat 2.558 de unități.
În iulie, cota de piață a vehiculelor pe benzină și diesel s-a redus la 44,8% și, respectiv, 7,1% (de la 58% și, respectiv, 16,5% în iulie 2020), în timp ce cota de piață a vehiculelor electrice a urcat la 9%, de la 4,7%.
„În următoarele săptămâni se vor observa schimbări ale politicii de auto-izolare ceea ce va fi de ajutor pentru companiile care se confruntă cu absențele angajaților, dar deficitul de semiconductori va rămâne probabil o problemă cel puțin până la finalul anului”, a afirmat directorul general al SMMT, Mike Hawes.
În primele șapte luni din 2021, vânzările de mașini noi în Regatul Unit au urcat cu 24,7%, la 1,033 milioane de vehicule.
În perioada ianuarie-iulie 2021, Dacia a vândut 8.588 de vehicule pe piața britanică, în scădere cu 14,04% față de perioada similară din 2020, când a înmatriculat 9.991 unități.
SMMT se așteaptă acum ca în 2021 să fie vândute, în total, 1,82 milioane de mașini noi, față de un nivel de 1,86 milioane previzionat în iunie.
Marea Britanie rămâne a doua mare piață auto din Europa, în urma Germaniei, dar înaintea Franței, Italiei și Spaniei.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc