Vânzările globale de obiecte de artă au urcat la 67,8 miliarde de dolari în 2022
Numărul 14-15, 12-25 apr. 2023 » Roza vânturilor
Piața mondială a obiectelor de artă a crescut ușor anul trecut comparativ cu 2021, într-un context economic incert ca urmare a războiului din Ucraina, pentru a ajunge la o valoare de 67,8 miliarde de dolari, arată raportul anual Art Basel/UBS publicat zilele trecute, transmite AFP, preluată de Agerpres. Conform acestui raport, vânzările mondiale de obiecte de artă cu crescut cu 3% în 2022, comparativ cu 2021, și au depășit nivelul anterior pandemiei, care a perturbat piața obiectelor de artă la fel ca și restul economiei mondiale.
"Chiar dacă piețele financiare s-au prăbușit, colecționarii au rămas atașați la cumpărarea de artă. Această creștere prudentă în contextul unei ample incertitudini este o dovadă a forței pieței de artă post-pandemie", a declarat directorul de la UBS Europe, Christl Novakovic.
Creșterea înregistrată de piața obiectelor de artă s-a datorat în special vânzărilor realizate pe segmentul superior al pieței, în timp ce în China continentală și Hong Kong vânzările de obiecte de artă au scăzut din cauza restricțiilor foarte dure introduse în contextul luptei împotriva Covid-19. În schimb, piața americană și-a revenit în forță, astfel că ponderea SUA în vânzările totale a crescut cu 2% în ritm anual, ceea ce permite SUA să îi păstreze poziția de lider în rândul celor mai mari piețe de artă.
Noah Horowitz, directorul general de la Art Basel, care organizează unul dintre cele mai mari târguri mondiale de artă contemporană, subliniază faptul că pe segmentul de artă digitală lucările progresează în pofida unei scăderi brutale a criptomonedelor, care a stimulat acest segment. "Popularitatea artei digitale, cinematografice și video a crescut de la 1% din vânzări în 2021 la 5% anul trecut", a spus Noah Horowitz.
După ce au atins un vârf de 2,9 miliarde de dolari în 2021, vânzările de arta digitală susținută de NFT-uri (non-fungible token) au scăzut cu 49%, până la 1,5 miliarde de dolari în 2022.
Cu toate acestea, colecționarii de artă intervievați de Arts Economics în colaborare cu UBS Investor Watch rămân optimiști cu privire la viitorul pieței. Aceștia au cheltuit mai mult în 2022 decât înainte de pandemie și intenționează să facă cheltuieli solide și în 2023. Potrivit acestei anchete, 77% dintre colecționari se așteaptă ca piața să crească în acest an și majoritate dintre ei au intenția de a cumpăra obiecte de artă în 2023.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial