MyWIZ, secretul contabililor de succes
Vânzările globale de vehicule electrice și hibride plug-in au crescut cu aproape 20% în august

Vânzările globale de vehicule electrice și hibride plug-in au crescut cu aproape 20% în august

Numărul 37, 18-24 sep. 2024  »  Lumea în care trăim

Vânzările globale de vehicule electrice pe baterie și hibride plug-in au crescut în ritm anual cu aproape 20% în august, datorită avansului semnificativ din China și în pofida cererii slabe din Europa, arată datele publicate în aceste zile de firma de cercetare de piață Rho Motion, transmite Reuters, preluată de Agerpres. Luna trecută, vânzările de vehicule electrice pe baterie și hibride plug-in pe piața europeană au scăzut cu 33%, ajungând la cel mai redus nivel din ianuarie 2023.

Rho Motion se așteaptă ca în acest an vânzările din China, cea mai mare piață EV din lume, să crească cu o treime față de anul trecut, la 10,5 milioane de vehicule, în timp ce în Europa vânzările ar urma să fie în linie cu cele din 2023, aproximativ 3,1 milioane de unități.

Cererea pentru mașini electrice s-a atenuat în ultimele luni, după ce a crescut semnificativ în ultimii ani, consumatorii așteptând modele mai accesibile sau optând pentru alternativele hibride, astfel încât unii producători auto și-au redus planurile de electrificare.

Vânzările globale de vehicule complet electrice (EV) și hibride plug-in (PHEV) au urcat la 1,47 milioane de unități în august, arată datele Rho Motion. În China s-a înregistrat un avans de 42% luna trecută, vânzările depășind pragul de un milion de vehicule, în timp ce în Statele Unite și Canada vânzările au urcat cu 8%, la 0,16 milioane de unități. În primele opt luni din acest an, vânzările de vehicule electrice pe baterie și hibride plug-in pe piața europeană au scăzut cu 4%, după un declin de 23% în Germania, în urma reducerii subvențiilor, precizează Rho Motion.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.