Vicepreședinte ANRE: Furnizorii care nu se vor adapta la descentralizarea sistemelor energetice vor deveni inutili
Telex » Știri 27 septembrie 2019
Toţi actorii din piaţa de energie care nu se vor adapta la descentralizarea sistemelor energetice dinspre modul cu emisii de carbon către modul regenerabilelor vor deveni inutili, a declarat, la un eveniment de specialitate, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Zoltan Nagy-Bege, citat de Agerpres. „Descentralizarea sistemelor energetice se va produce inevitabil şi va schimba complet comportamentul tuturor actorilor din piaţă, fie consumator sau prosumator - deja un nou termen care s-a implementat şi la noi, fie că vorbim despre distribuitor, transportator sau furnizori. Ei vor fi forţaţi să se adapteze la această descentralizare, altfel risc să spun că ei vor deveni inutili”, a avertizat Zoltan Nagy-Bege.
Vicepreşedintele ANRE a apreciat că introducerea tehnologiilor de energie regenerabilă face ca descentralizarea sistemelor energetice tradiţionale să devină inevitabilă. „O dată cu penetrarea tehnologiilor de energii regenerabile în sistemele de energie, descentralizarea devine inevitabilă şi gradul de descentralizare creşte din ce în ce mai mult. Vă dau un singur exemplu, în anul 2000, în Germania, existau aproximativ 1.000 de centrale de producţie de energie electrică. Cam 1.000 avem noi acum în România. Anul trecut Germania avea 1,5 milioane de centrale de producere a energiei electrice, majoritatea bineînţeles au panouri fotovoltaice instalate pe acoperişurile caselor deţinute de persoanele fizice, dar ele inevitabil au devenit parte a sistemului energetic german şi au schimbat foarte mult abordarea, atât la nivel tehnic, cât şi la nivel de reglementare în privinţa reţelelor de transport şi de distribuţie”, a precizat Zoltan Nagy-Bege.
Reprezentantul ANRE a explicat că ideea decarbonizării domeniului energetic se reflectă deja în multe directive emise de Uniunea Europeană. „Europa şi-a propus să fie un lider la nivel mondial în domeniul implementării tehnologiilor din domeniul regenerabil, şi ne-am propus, noi - Europa, ca până în anul 2050 să decarbonizăm 100% domeniul energetic. Adică producerea de energie electrică să nu mai producă şi emisii de CO2. Şi acest deziderat al Uniunii Europene se reflectă deja în foarte multe directive şi regulamente europene, care unele sunt deja preluate în legislaţia ţărilor membre, altele care vin şi în relativ scurt timp vor fi implementate, transpuse sau aplicate direct, tendinţă care mie îmi arată că (…) viitorul fără regenerabile nu este posibil, indiferent dacă ne îndeplinim ţintele finale sau intermediare referitoare la eficienţa energetică, la surse regenerabile sau la decarbonizare. Regenerabilele vin puternic din urmă şi cel puţin pe termen mediu acest lucru se reflectă şi prin ţintele asumate prin noile directive pe energie regenerabilă şi pe eficienţă energetică aprobate anul trecut, publicate la sfârşitul anului 2018, care deja vin cu ţinte pentru anul 2030”, a adăugat Zoltan Nagy-Bege.
Acesta a apreciat că decarbonizarea totală a sistemului energetic din Uniunea Europeană va deveni realitate pe baza implicării sectorului IT în domeniul energiei. „Pentru mine este evident că, la un moment dat, vom avea o decarbonizare totală a sistemului energetic. Energia regenerabilă va câştiga tot mai mult teren în vieţile noastre, descentralizarea se va produce într-o măsură din ce în ce mai mare şi acest lucru se poate întâmpla doar prin digitalizare şi implicarea din ce în ce mai adâncă a IT-ului în acest domeniu. (...) Fără digitalizarea sistemelor de distribuţie şi transport ale energiei electrice şi ale gazelor naturale nu văd posibile deziderate cum ar fi Smart City sau e-Mobility. Pur şi simplu ele sunt imposibile fără această implicare a digitalizării în sectorul nostru. Sistemele de măsurare inteligentă deja sunt parte a vieţii noastre, dar nu ne vom opri aici. Ele într-o perioadă scurtă de timp vor intra în vieţile noastre, ale tuturor consumatorilor de energie din România, după care termeni ca Virtual Power Plan sau agregarea consumului, agregarea producţiei de energie electrică sau chiar şi tehnologia blockchain vor câştiga inevitabil tot mai mult teren în acest domeniu”, a menţionat Zoltan Nagy-Bege.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice
Noaptea Albă a Filmului Românesc a revenit la București, Cluj-Napoca și Timișoara
Festivalul și concursul „George Enescu”, ediția 2024 – încununare a șase decenii de performanțe muzicale