Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Vicepreședinte ASF: Un ghid cu recomandări pentru companiile de asigurări ar putea fi lansat la începutul lunii octombrie

Vicepreședinte ASF: Un ghid cu recomandări pentru companiile de asigurări ar putea fi lansat la începutul lunii octombrie

Telex » Știri 24 iulie, 10:00  

Un ghid cu recomandări bazate pe principii și bune practici în piața de asigurări va fi lansat de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) cel mai probabil la începutul lunii octombrie, a declarat Sorin Mititelu, vicepreședintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) și coordonator al Sectorului Asigurări – Reasigurări, citat de Agerpres.

"Tariful de referință este un instrument ce ajută la a estima niște tarife și un trend, pe când în ghid mergem la a face recomandări în baza unor principii și bune practici în piața de asigurări. Putem face o recomandare în privința cauzei sau faptului ce a condus la acel rezultat (...) și acela este legat de principiul de segmentare. Cel mai probabil, acest ghid va fi transmis spre consultare părților implicate, în cursul lunii august. Sperăm ca, până la final de septembrie - început de octombrie să-l avem aprobat. Va fi vorba despre recomandări, după care întreb de ce ai făcut altfel și trebuie să explice. Dacă explicația e rezonabilă, rațională, merg mai departe cu ale lor decizii, pentru că sunt situații și situații. Dacă nu există nicio explicație sau nu este una rezonabilă, atunci acea recomandare se va transforma în măsură de urmat, deci impusă de autorități și este bazată pe regulile de conduită în piață. Să aplice recomandările segmentar", a spus Sorin Mititelu.

El a menționat că acest tip de ghiduri ar urma să îi ajute pe șoferi și se trece într-o altă direcție, "cea a transparenței, respectiv posibilitatea de informare în faza prealabilă, anterioară încheierii unei asigurări".

"Se știe, din păcate, faptul că asemenea informații la unii asiguratori sunt disponibile pe site-ul lor și că au simulatoare la dispoziție și poți afla care este cotația pe care o oferă ei înainte de o eventuală negociere comercială. De asemenea, sunt companii care au o listă cu prețurile practicate pe diverse segmente, dar nu este o situație generală și, prin urmare, aici, la capitolul transparență, într-adevăr, avem de făcut o corecție la o normă de aplicare a Legii RCA, normă care va suporta o modificare și o îmbunătățire pe care vrem să o facem odată cu încorporarea și a celorlalte modificări ce vin din amendarea Legii RCA, ce se află în proces decizional în Parlament. Deci, în momentul de față, transparența nu este chiar un punct forte și necesită ceva îmbunătățiri. În prezent, cea mai mare parte a beneficiarilor de asigurări încearcă să obțină aceste informații prin apelarea la un intermediar de asigurări care are acces la sistemele asiguratorului și pot obține în mod direct diverse oferte. Este o variantă care rezolvă în parte problema", a explicat oficialul ASF.

(Copyright foto: www.freepik.com)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.