Victor Grigorescu: România ar trebui să susțină politic și financiar inițiativele care întăresc securitatea energetică în UE
Telex » Știri
7 iunie 2016
România ar trebui să susţină politic, legislativ şi financiar iniţiativele menite să întărească securitatea energetică a Uniunii Europene, întrucât ar putea exista situaţii când şi noi vom avea nevoie de solidaritate, a declarat, astăzi, ministrul Energiei, Victor Grigorescu, prezent la o conferinţă pe teme de profil. „M-am întors azi-noapte de la Consiliul European pentru Energie de la Luxembrug. Am discutat pe tema conceptului de securitate energetică şi mă refer la discuţiile pe marginea securităţii în aprovizionarea cu gaze naturale. Există o discuţie cu privire la modul cum vor fi tratate de acum înainte acordurile interguvernamentale în ceea ce priveşte aprovizionarea cu gaze naturale. O discuţie încă la modul de orientare, pentru a defini corect cadrul unui nou model de piaţă în sectorul energiei electrice. Suntem deja cuplaţi cu unele din pieţele din regiune şi mă aştept ca aceste tendinţe să continue”, a spus ministrul.
În opinia sa, cuplarea pieţelor reprezintă şi o oportunitate pentru exporturile româneşti de energie, dar şi o provocare. El a arătat că ţara noastră are unul dintre cele mai puternice şi mai reziliente sisteme din regiune şi ar fi păcat ca, pornind de la aceste premise, să nu putem să fim un contributor net şi la politicile pe care UE le construieşte în acest sector.
(Sursa: Agerpres)
De 1 și 8 Martie „un cântec, un zâmbet, o floare” oferite mamelor, soțiilor, prietenelor, colegelor noastre
Arta Thaliei – de la viață pe scenă și de la scenă la publicul larg
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni