Viitorul sistemului de pensii din România trebuie să fie construit pe echitate, sustenabilitate și performanță
Numărul 4, 5-11 feb. 2025 » Analize și sinteze
Viitorul sistemului de pensii din România trebuie să fie construit pe trei componente esențiale: echitate, sustenabilitate și performanță, în condițiile în care estimările arată că România, similar cu restul Uniunii Europene, va avea o populație mai puțin numeroasă și mai în vârstă în viitor, arată un studiu referitor la sistemul de pensii lansat de Asociația CFA România. Proiecțiile Eurostat indică o scădere de peste 20% a populației, la puțin peste 15 milioane până în 2070, și o creștere a proporției populației în vârstă (65+ ani) cu 9 puncte procentuale, la circa 30% din total. „Asociația noastră este implicată în realizarea de analize și materiale care să ajute mediul instituțional, angajatorii și mediul de afaceri precum și participanții individuali într-un dialog constructiv, orientat către identificarea celor mai adecvate și echitabile soluții cu privire la un trai decent atât în perioada de început a vieții active cât și în partea a doua, când oamenii se retrag din activitate. De asemenea, îmbătrânirea accelerată a populației din România este un aspect care ne îngrijorează, de aceea căutăm să identificăm și să promovăm cele mai adecvate soluții cu privire la asigurarea independenței noastre financiare”, a declarat Adrian Codirlașu, președintele Asociației CFA România, într-un comunicat citat de Agerpres.
Tendințele demografice nefavorabile conduc la întrebări esențiale cu privire la impactul economic al scăderii și îmbătrânirii populației, cu efecte observabile inclusiv în prezent.
Autorii studiului subliniază că viitorul sistemului de pensii din România trebuie să fie construit pe trei componente esențiale: echitate, sustenabilitate și performanță. „Echitatea implică asigurarea unui tratament just pentru toți contribuabilii, reflectând contribuțiile lor de-a lungul vieții active, dar și sprijinirea categoriilor vulnerabile. Sustenabilitatea presupune adaptarea sistemului la realitățile demografice și economice, prin măsuri care să garanteze viabilitatea sa pe termen lung, inclusiv prin diversificarea surselor de finanțare și încurajarea pilonilor privați. Performanța sistemului va depinde de capacitatea sa de a furniza beneficii suficiente și adaptate nevoilor pensionarilor, utilizând eficient resursele disponibile și implementând soluții tehnologice moderne. Astfel, un sistem de pensii reformat poate deveni un fundament solid pentru securitatea socială a generațiilor viitoare”, se menționează în document.
Prin studiul de față, organizația abordează temele privind sustenabilitatea și adecvarea pensiilor în contextul scăderii populației active și al creșterii numărului de pensionari, adăugând perspective și nuanțe proprii față de direcțiile abordate prin politicile publice la nivel național și european.
Studiul continuă discuția inițiată de raportul Asociației CFA România din 2019 privind pensiile, prin care a fost atrasă atenția asupra situației sustenabilității și adecvării sistemului de pensii de stat. Analiza este motivată și de adoptarea recentă a reformei pensiilor publice prin intrarea în vigoare a noii legi a pensiilor (L306/2023), precum și a planului de redresare fiscală, care implică un traseu cunoscut pentru politicile publice în viitorul previzibil.
Realizatorii studiului consideră că stabilitatea și predictibilitatea cadrului legislativ sunt esențiale, întrucât problema sustenabilității este generată de o tendință demografică predictibilă aproape până la inevitabilitate, astfel că soluțiile propuse nu pot avea alt caracter decât unul cunoscut și predictibil.
„Studiul analizează sustenabilitatea sistemului de pensii publice din România, axându-se pe datoria implicită a statului cu pensiile publice, «randamentul implicit» al Pilonului I în funcție de speranța de viață și implicațiile acestora asupra viitorului financiar al pensionarilor, precum și pe evoluția și performanța Pilonului II din 2008 până în prezent, în raport cu provocările economice și demografice. De asemenea, oferă o perspectivă comparativă asupra eficienței pensiilor private în alte state și explorează soluții pentru reformarea sistemului, prin diversificarea surselor de venit, optimizarea administrării fondurilor și creșterea educației financiare, pentru un sistem echitabil și sustenabil pe termen lung”, a declarat Cosmin Paraschiv, membru în Consiliul Director al Asociației CFA România și coordonatorul studiului.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru