Vineri, 13 mai, a intrat în vigoare Legea privind darea în plată
Telex » Știri
13 mai 2016
Începând de astăzi, orice persoană fizică, consumator, care are un credit garantat cu ipotecă cu o valoare mai mică de 250.000 echivalent euro la momentul contractării, poate opta să predea casa băncii în schimbul ştergerii creditului rămas de plată, printr-o notificare transmisă instituţiei de credit în acest sens. Legea privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credit a fost publicată în Monitorul Oficial la 28 aprilie şi intră în vigoare astăzi.
Potrivit actului normativ, „în vederea aplicării prezentei legi, consumatorul transmite creditorului, prin intermediul unui executor judecătoresc, al unui avocat sau al unui notar public, o notificare prin care îl informează că a decis să îi transmită dreptul de proprietate asupra imobilului în vederea stingerii datoriei izvorând din contractul de credit ipotecar, detaliind şi condiţiile de admisibilitate a cererii”. De la data primirii notificării de către bancă, se suspendă plata ratelor aferente creditului, dar şi dreptul creditorului de a se îndrepta împotriva codebitorilor, precum şi împotriva garanţilor personali şi ipotecari. Banca are dreptul să conteste cererea debitorului în 10 zile de la primirea notificării, iar instanţa va judeca această contestaţie, precum şi toate cererile legate de aceste proceduri, în regim de urgenţă. Legea mai prevede că, până la soluţionarea definitivă a contestaţiilor formulate de creditor, se menţine suspendarea oricărei plăţi către acesta şi a oricărei proceduri demarate de creditor asupra debitorului.
Prevederile actului normativ se vor aplica atât creditelor în derulare, cât şi celor viitoare, şi implică raporturile juridice dintre consumatori şi instituţiile de credit, instituţiile financiare nebancare sau cesionarii creanţelor deţinute asupra consumatorilor.
Băncile au anunţat deja că vor contesta Legea la Curtea Constituţională, dar, între timp, majorează avansurile pentru creditele ipotecare clasice.
(Sursa: Agerpres)
Festivalul Cărților Deschise, o fereastră spre fascinanta lume a cunoașterii
De 1 și 8 Martie „un cântec, un zâmbet, o floare” oferite mamelor, soțiilor, prietenelor, colegelor noastre
Arta Thaliei – de la viață pe scenă și de la scenă la publicul larg
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale