Vinul de Cotnari, propus de UE să devină produs cu indicație geografică protejată în China
Numărul 24-25, 27 iunie - 10 iulie 2017 » Roza vânturilor
Vinul de Cotnari este inclus în cele 200 de indicații geografice din Europa și din China – 100 de fiecare parte –, avute în vedere pentru protecție în temeiul unui acord bilateral care urmează să fie încheiat în acest an. Publicarea oficială a celor două liste a fost agreată de UE și China la începutul lunii iunie, deschizându-se astfel procesul de protejare a produselor incluse împotriva imitațiilor și a fraudelor. Se preconizează că acest lucru va duce la beneficii reciproce în domeniul comerțului, precum și la sporirea gradului de informare a consumatorilor și a cererii de produse de înaltă calitate de ambele părți. „Produsele UE care au statutul de indicație geografică protejată reprezintă o adevărată poveste de succes, cu vânzări în creștere la nivel mondial. Consumatorii din întreaga lume au încredere în sistemul nostru de clasificare a indicațiilor geografice – aceasta înseamnă că au încredere în originea și în calitatea produselor și sunt dispuși să plătească un preț mai mare pentru produse și, astfel, să asigure un profit mai mare pentru fermier. Strânsa colaborare cu partenerii noștri comerciali la nivel mondial, precum China, reprezintă un câștig: ea aduce beneficii fermierilor și întreprinderilor agricole, dezvoltă relații comerciale mai solide între operatorii care au aceeași viziune și, bineînțeles, generează beneficii pentru consumatorii din ambele părți”, a declarat comisarul european pentru agricultură, Phil Hogan.
Cooperarea UE-China în domeniul indicațiilor geografice a început cu peste 10 ani în urmă și a condus la protejarea a 10 denumiri de indicații geografice de ambele părți, în temeiul legislației UE și al legislației din China. Pe baza acestei cooperări inițiale, UE și China au demarat, în 2010, negocieri pentru un acord bilateral privind cooperarea în domeniul indicațiilor geografice și protejarea acestora. Primul pas în cadrul acestui proces îl constituie publicarea celor două liste menționate. Părțile interesate au acum la dispoziție două luni pentru a-și prezenta observațiile cu privire la produsele selectate de ambele părți și, dacă este necesar, pentru a ridica obiecții în fața autorităților din UE sau din China.
Indicațiile geografice reprezintă unul dintre marile succese ale agriculturii europene, fiind înregistrate peste 3.300 de denumiri din UE. Pe lângă acestea, aproximativ 1.250 de denumiri din afara UE sunt de asemenea protejate în Uniune, în mare parte datorită unor acorduri bilaterale, precum cel cu China. Ca valoare, piața indicațiilor geografice din UE este de aproximativ 54,3 miliarde de euro, iar împreună ele reprezintă 15% din totalul exporturilor UE de alimente și de băuturi. (Sursa: Reprezentanța Comisiei Europene în România)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial