Virgil Popescu: Lucrăm la o schemă de ajutor pentru IMM-uri la energie și vrem să fie aplicabilă începând cu 1 noiembrie
Telex » Știri
30 septembrie 2021
Ministerul Energiei lucrează la o schemă de ajutor pentru întreprinderile mici și mijlocii, în contextul crizei prețurilor la energie, pe lângă cea a populației, și vrem să fie aplicabilă începând cu data de 1 noiembrie pentru această iarnă, a declarat ministrul de resort, Virgil Popescu, citat de Agerpres. „Este o instabilitate, este adevărat, din toate punctele de vedere. Avem o criză pe piața energiei, avem o criză a prețurilor în energie, a prețurilor la gaze naturale, care este globală în acest moment, de aceea este evident că avem această incertitudine, dar am văzut și un optimism moderat, este adevărat, al întreprinzătorilor. Revenind la criza prețurilor din energie, lucrăm la o schemă de ajutor pentru IMM-uri, pe lângă cea a populației, care este gata, și vrem să fie aplicabilă începând cu data de 1 noiembrie pentru această iarnă”, a spus Virgil Popescu, la evenimentul de lansare a lucrării „Carta Albă a IMM-urilor din România”.
Ministrul a precizat că s-a discutat la nivelul Comisiei Europene despre o astfel de schemă de ajutor, subiect care va fi dezbătut săptămâna viitoare la Consiliul European. „Inclusiv la nivelul Comisiei Europene eu am ridicat această problemă, la Consiliul de Miniștri de săptămâna trecută, și probabil inclusiv la Consiliul European de săptămâna viitoare se va lua în discuție acest lucru, să vedem dacă reușim o schemă de ajutor la nivel european, pe care să o putem implementa. Ar fi mult mai simplu, nu am avea probleme cu bugetul nostru și am putea să ne calibrăm altfel. Dar nu am uitat IMM-urile și cu certitudine vom veni cu un sprijin pentru IMM-uri. Iar pe termen mediu este clar că trebuie să încurajăm IMM-urile în zona eficienței energetice și în zona creșterii autoconsumului din producția proprie, iar acolo avem deja programe pe care, împreună, suntem dispuși să le îmbunătățim”, a adăugat el.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc