Virgil Popescu: România a făcut un pas important pentru a se asigura că va fi, probabil, prima țară ce va scoate gaze din Marea Neagră
Telex » Știri 18 septembrie 2020
România, prin începerea lucrărilor la conducta submarină din cadrul proiectului de dezvoltare gaze naturale Midia – MGD, a făcut un pas important şi se asigură că probabil va fi prima ţară care va scoate gaze naturale din Marea Neagră, a declarat ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, citat de Agerpres. „Pentru noi, pentru Guvernul României, exploatarea gazelor naturale din Marea Neagră a fost, este şi va fi o prioritate. Acum, asistăm la un pas important din acest proiect, o investiţie americană de peste 500 milioane de euro, prin care gazul românesc din Marea Neagră va ajunge în final în casele românilor. Este un program ambiţios pe care guvernul şi l-a luat, de a aduce gazul românesc în casele romanilor, de a avea surse noi de gaze la dispoziţie. Prin începerea lucrărilor la instalarea conductei subterane marine vom avea certitudinea că anul viitor prima molecula de gaz va curge prin aceste conducte. Îmi doresc ca acest parteneriat strategic cu Statele Unite, această latură economică să continue. (...) Iată că, acum (…) se descoperă mai multe zăcăminte de gaze în ţările riverane Mării Negre, iar România face un pas foarte important şi se asigură că probabil va fi prima ţară care va scoate gaze din Marea Neagră”, a spus Virgil Popescu, la evenimentul oficial privind demararea lucrărilor de instalare a conductei.
Ministrul Economiei a subliniat că, în urmă cu doi ani, în Comisia de Industrii şi Servicii, la discuţiile privind legea off-shore, a fost o dezbatere „foarte mare” în legătură cu ce se va întâmpla cu plajele la momentul instalării conductelor şi că atunci s-a luat decizia ca toate lucrările care se vor face de subtraversare în aceste zone sălbatice, să fie „prietenoase cu mediul”. „Şi, de aceea, prin lege, s-a stabilit ca toate subtraversările să fie făcute la adâncime, nu prin săpare şi azi, aici, o să vedeţi că aşa se va face şi aceste plaje minunate vor rămâne la dispoziţia oamenilor”, a punctat Virgil Popescu.
Proiectul Dezvoltare Gaze Naturale Midia (proiectul MGD), primul proiect de dezvoltare a gazelor naturale din platoul continental românesc al Mării Negre care va fi construit după anul 1989, are capacitatea de a acoperi în prima fază 10% din cererea de gaze naturale a României. În prezent există circa 10 miliarde de metri cubi de resurse care urmează să intre în producţie la un volum de circa 1 miliard de metri cubi pe an. Proiectul cuprinde zăcămintele de gaze Ana şi Doina (320 Bcf P50 resurse probabile) descoperite în anul 2007, respectiv 1995.
Construirea, instalarea şi punerea în funcţiune a întregii infrastructuri marine şi terestre a Proiectului MGD (construirea platformei de producţie offshore, săparea sondelor de dezvoltare, instalarea conductelor offshore şi de uscat şi construirea terminalului de procesare a gazelor) se vor realiza în aproximativ doi ani, în baza unui contract de antrepriză generală încheiat cu GSP Offshore. Platforma de foraj Uranus a GSP va asigura forajul celor cinci sonde de producţie.
În luna februarie 2019, partenerii şi acţionarii BSOG au luat decizia de a investi în Proiectul MGD. Acesta va genera o investiţie de 400 de milioane de dolari iar aproximativ 70% din totalul activităţilor contractate vor proveni din România. În total, din prima zi, costul proiectului ajunge la 600 milioane de dolari, potrivit lui Mark Beacom, CEO al Black Sea Oil& Gas.
BSOG a încheiat un acord de vânzare a gazelor cu o filială din România a ENGIE pentru întreaga producţie de gaze naturale, mai puţin cota pe care producătorii sunt obligaţi să o vândă pe piaţa centralizată, şi un contract de transport al gazelor naturale cu Transgaz pentru o perioadă de 15 ani.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial