MyWIZ, secretul contabililor de succes
Volumul total al livrărilor de PC-uri, tablete și telefoane mobile va înregistra o scădere de 4,4%, în 2023

Volumul total al livrărilor de PC-uri, tablete și telefoane mobile va înregistra o scădere de 4,4%, în 2023

Numărul 7, 22-28 feb. 2023  »  Analize și sinteze

Volumul total al livrărilor la nivel mondial pentru toate categoriile de dispozitive (PC-uri, tablete și telefoane mobile) este estimat că va înregistra o scădere de 4,4% în 2023, până la 1,7 miliarde de unități, potrivit celor mai recente estimări date publicității de Gartner, relatează Agerpres. În 2022, piața livrărilor de dispozitive a scăzut cu 11,9%.

"Piețele supuse diverselor presiuni vor continua să diminueze cererea de dispozitive pe tot parcursul anului 2023. De fapt, se estimează că volumul cheltuielilor pentru dispozitive efectuate de către utilizatorii finali va scădea cu 5,1% în 2023. Așa cum încrederea în afaceri începea să își revină după cele mai grave perioade ale pandemiei, acum aceasta a scăzut semnificativ în majoritatea regiunilor. Nu ne așteptăm ca o reducere a inflației și punctul de bază al recesiunii să aibă loc până în al patrulea trimestru din 2023", a declarat Ranjit Atwal, Senior Director Analyst la Gartner.

Tendința descendentă care afectează piața de dispozitive se va diminua în 2023, în așteptarea unei perspective economice mai puțin pesimiste pe parcursul anului 2023, până la finalul său cheltuielile de consum și de afaceri urmând să reia tendința de creștere.

Potrivit Gartner, dintre toate segmentele de dispozitive, livrările de PC-uri vor continua să înregistreze cea mai gravă scădere în 2023. Acestea sunt estimate să se contracte cu 6,8% în 2023, după o scădere de 16% marcată în 2022.

Pe parcursul anului 2023, producătorii de PC-uri vor reduce nivelurile stocurilor, iar analiștii Gartner se așteaptă ca acestea să revină la normal până în a doua jumătate a anului 2023, după o creștere semnificativă în 2022. "Nivelurile stocurilor au crescut din cauza supraestimării cererii de pe piață și din cauza prăbușirii încrederii consumatorilor și a scăderii dramatice a cererii", a spus Atwal.

"În 2022, în timp ce multe PC-uri de afaceri puteau face upgrade la sistemul de operare (OS) Windows 10, multe nu au făcut-o. Până la sfârșitul anului 2023, Gartner se așteaptă ca mai mult de 25% dintre computerele de afaceri să facă upgrade la Windows 11. Cu toate acestea, Windows 11 nu va genera suficiente vânzări pentru a atinge aceleași volume observate între 2020 și 2022", arată specialiștii Gartner.

În plus, deoarece ratele ridicate ale inflației și iminenta recesiune reduc cheltuielile și bugetele, Gartner estimează că până la sfârșitul anului 2023 utilizatorii individuali și companiile își vor prelungi ciclurile de înlocuire a computerelor și tabletelor cu peste 9 luni.

În ceea ce privește livrările de smartphone-uri la nivel mondial, Gartner estimează că acestea vor scădea cu 4% în 2023, totalizând 1,23 miliarde de unități, în scădere de la 1,28 miliarde în 2022.

"Consumatorii își păstrează telefoanele mai mult decât se așteptau, de la șase la 9 luni, și trec de la contracte fixe la contracte flexibile în absența unei noi tehnologii semnificative", a menționat Atwal. "În plus, vânzătorii transmit utilizatorilor costurile componentelor inflaționiste, ceea ce reduce și mai mult cererea. Se estimează că în 2023 cheltuielile efectuate de utilizatorii finali pentru telefoane mobile vor scădea cu 3,8%", a completat analistul Ranjit Atwal.

Toate datele sunt incluse în raportul "Forecast: PCs, Tablets and Mobile Phones, Worldwide, 2020-2026, 4Q22 Update".

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.