MyWIZ - Business în cloud
Vor începe lucrările de modernizare în staţiunea Saturn

Vor începe lucrările de modernizare în stațiunea Saturn

Telex » Știri 12 iulie 2019  

Primăria Mangalia anunţă că a finalizat, recent, procedura de achiziţie pentru demararea lucrărilor de modernizare a staţiunii Saturn. Conform procedurii, în perioada imediat următoare, se va semna ordinul de începere a lucrărilor, pe toate arterele supuse reabilitării. Primarul Mangaliei, Radu Cristian, a declarat că, în funcţie de activităţile turistice, este posibil ca în unele zone ale staţiunii lucrările să demareze după data de 1 septembrie. Totodată, primarul localităţii a subliniat că documentaţia la acest proiect a durat aproape trei ani, întrucât astfel de proiecte cu finanţare europeană necesită proceduri speciale, achiziţia fiind supervizată de Ministerul Finanţelor Publice, prin Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice (ANAP). „Primele documente pentru acest proiect le-am întocmit în toamna anului 2016, dar iată că reuşim abia anul acesta, până la sfârşitul verii, să intrăm în teren, ca urmare a birocraţiei stufoase şi termenelor lungi specifice impelmentării proiectului cu finanţare UE. Pe de altă parte, ne bucurăm că reuşim să modernizăm încă o staţiune din sudul litoralului cu fonduri europene nerambursabile şi contribuţie minimă de la bugetul local”, a precizat edilul Mangaliei.

Potrivit documentaţiei tehnice a proiectului „Dezvoltare Turistică în Staţiunea Saturn”, lucrările vor consta în modernizarea străzilor Greenport, Henny Ignatie, Corneliu Coposu şi Lavrion (parte carosabilă, parcări, trotuare, piste de biciclete). Totodată se va realiza sistemul de iluminat public aferent celor patru străzi, se va amenaja spaţiul verde din intersecţii şi de la marginea trotuarelor (unde este cazul) şi se vor monta diverse elemente de mobilier urban, valoarea totală a proiectului fiind de aproximativ 20 de milioane de lei.

După modernizare, în staţiunea Saturn vor exista panouri electronice de informare, amplasate în cele trei intersecţii (strada Lavrion cu străzile Henny Ignatie şi Corneliu Coposu, strada Henny Ignatie cu strada Greenport şi strada Greenport cu strada Lavrion), cu gestionarea online a conţinutului afişat. În prezent, Primăria Mangalia are în implementare mai multe proiecte cu bani europeni, printre care: unul de restaurare a Bisericii „Sf. Gheorghe” (monument istoric), altul de modernizare a Pieţei Republicii din localitate, respectiv de asfaltare a unui număr de 17 străzi din municipiul Mangalia, dar şi cel de reabilitare şi modernizare a falezei Mangalia-Saturn, precum şi de modernizare a staţiunii Neptun-Olimp, toate aflate în procedură de licitaţie.



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.